bla

Despre noi

A fost odată ca niciodată… așa ar trebui să înceapă și povestea noastră ca orice poveste. Și totuși noi începem cu:

Au fost odată și încă mai sunt activi niște iubitori de natură și înălțimi, de sport și ecologie, de cultură și educație, oameni cu sufletul veșnic tânăr fiindcă trăiesc printre tineri și pentru generațiile ce ne urmează. Și pentru că au avut țeluri înalte, li s-a spus ”vulturi albaștrii” pentru că voiau tot mai sus, spre cerul albastru, asemenea vulturilor.

Povestea a început pe 10 mai 1998, când prima lor escapadă a avut ca țintă vf Ciucaș, într-o zi geroasă și înzăpezită de ”primăvară”. Pe atunci mai era funcțională vechea cabana Ciucaș. 

Au urmat alte și alte întâlniri cu muntele, unde au întâlnit alți oameni frumoși care li s- au alăturat, deviza lor fiind: Intră cine vrea, rămâne cine poate!

Și tu poți fi voluntar ATE Carpatia, dacă vrei să participi la acțiunile noastre! //TODO:(link pe voluntar)

Misiunea noastră

Asociaţia are ca scop promovarea turismului, ecologiei, sportului şi valorilor tradiţionale, atragerea tinerilor în promovarea acestora, precum şi sprijinirea de activităţi în vederea conservarii fondului forestier.

Obiective

- organizarea și desfășurarea de programe de pregătire profesională (formală sau nonformală) pentru dezvoltarea abilităților tinerilor și adulților în domeniile de interes ale Asociației;

- realizarea de programe și campanii de promovare a unui mod de viață echilibrat și sănătos; 

- organizarea de activităţi cultural-sportive pentru tineret;

- amenajarea unor baze de agrement, construirea de adăposturi (refugii, cabane etc.) şi administrarea acestora;

- reamenajarea, ecologizarea şi remarcarea anumitor zone de interes turistic;

- realizarea şi menţinerea unor contacte permanente între toţi cei care au interese similare cu cele ale Asociaţiei atât pe plan naţional, cât şi internaţional;

- organizarea de drumeţii, competiţii, tabere şi expediţii, în ţară şi în străinătate;

- promovarea programelor culturale, de menţinere şi popularizare a tradiţiilor româneşti;

- editarea de pliante şi organizarea de simpozioane, având ca temă protecţia mediului şi promovarea sportului şi turismului;

- promovarea de programe eco-turistice;

Raport activitate:
  1. Raport activitete 2021

© 2022 ATE Carpatia. All rights reserved